Inițiere în proiectare utilizând produsele software Schneider Electric

Noul tool EcoStruxure Power Design este dedicat dimensionării şi proiectării instalațiilor electrice de medie şi joasă tensiune, precum şi de configurare a echipamentelor de protecție.

Liderul regional pentru soluțiile de proiectare – doamna Natalia Ciobotaru, consultant Schneider Electric pentru proiectarea instalațiilor electrice fiabile şi conforme standardelor europene IEC, absolventa Facultății Energetica, specialitatea Electroenergetica, promoția 2003, a acceptat invitaţia de a prezenta noul produs software pentru studenţii din anul 1U, îndemnându-i să tindă spre noi cunoştinţe în dezvoltarea personală şi profesională.

Ce aduce nou ESP Design:

  • Realizarea calculelor în timp real pentru orice modificare a parametrilor;
  • Utilizarea simbolurilor predefinite în desenarea schemelor electrice;
  • Reducerea erorilor prin utilizarea soluțiilor compatibile;
  • Exportarea rezultatelor în diverse rapoarte, inclusiv scheme grafice;
  • Generează tabele sumative cu echipamentele utilizate precum şi costul instalației, etc.

Studenții au fost invitați sa se înscrie pe portalul Schneider dedicat proiectanților, unde sunt plasate lecții online şi ghiduri privind aspecte de proiectare a instalațiilor electrice şi unde pot participa absolut gratuit la diferite webinare şi traininguri, cu posibilitatea certificării.

Este un prim eveniment realizat împreuna cu compania Schneider Electric, care va continua cu o serie de traininguri mai specializate adresate studenților din anul de absolvire.

(Visited 47 times, 1 visits today)
Conținutul website-ului utm.md este destinat exclusiv informării publicului larg. Preluarea materialelor se permite în limita a maximum 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din articolul preluat. În aceste condiţii, este obligatorie citarea sursei şi a autorului, iar în cazul portalurilor informaţionale – indicarea linkul ce conduce direct la sursă. Republicarea integrală a conținutului site-ului este interzisă în lipsa unui acord prealabil din partea Universității Tehnice a Moldovei. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați pe pr@adm.utm.md .