Celebrăm absolvenţii Promoţiei 2022
Promoția anului 2022 a Universității Tehnice a Moldovei a avut parte de o încununare fericită a studiilor superioare și un mare plus de încredere pentru accederea la următoarea treaptă universitară, cea de master, prin prezența primelor persoane ale statului, la ceremonia de înmânare a diplomelor de licență!
Organizată sub egida rectorului Universității Tehnice a Moldovei, prof. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, ceremonia solemnă de înmânare a diplomelor de licență celor 831 de absolvenți ai programelor de studii inginereşti s-a desfășurat în prezența Excelenței Sale, Președintei Republicii Moldova Maia SANDU, și a ministrului Educației și Cercetării, Anatolie TOPALĂ.
Cu această ocazie, Doamna Președintă a transmis un mesaj motivațional tinerilor ingineri, prin care și-a exprimat convingerea că ingineria este un domeniu de perspectivă în Republica Moldova.
– Avem planuri ambițioase de îmbunătățire a infrastructurii. Avem de construit poduri, drumuri, căi ferate, trebuie să facem tranziția la energia regenerabilă. Astăzi, o bună parte a vieții moderne se desfășoară online, iar fără specialiști buni în acest domeniu, nicio țară nu se poate integra în economia globală, nu poate funcționa în secolul 21, a subliniat Șefa statului.
Ministrul Educației și Cercetării Anatolie TOPALĂ a menționat că fiecare universitate este definită de reușitele absolvenților ei, iar lista succeselor absolvenților Universității Tehnice a Moldovei este lungă – ingineri calificați, apreciați în lume, cercetători recunoscuți pe plan național și internațional, inventatori, oameni de afaceri de succes. Aceștia reprezintă rezultatul unui proces educațional riguros, în care se pune accent pe calitate, cercetare, dezvoltare și inovare.
Facultatea Energetică şi Inginerie Electrică a fost reprezentată pe scena festivă de către Ana BUMBAC, şefa Promoţiei 2022, absolventa programului de studii „Ingineria Sistemelor Electromecanice”, finalizând cu excelenţă studiile cu frecvenţa redusă, demonstrând că studenţii pot obţine rezultate marcante indiferent de forma de instruire.
![]() ![]() |
Mesaje de felicitare au adresat absolvenților și rectorul UTM Viorel BOSTAN, decanii facultăților, care i-au încredințat pe absolvenți că în față îi așteaptă lucruri frumoase, căci Inginerii Creează Viitorul, dorindu-le să dea dovadă de putere și curaj pentru a construi un viitor prosper și sigur aici, acasă, să contribuie la dezvoltarea țării și la transformarea acesteia într-un stat avansat tehnologic.










