Green City Lab Moldova, în colaborare cu
#AEER, a organizat la
#FEIE o lecție deschisă privind experiența implementării politicilor verzi în Hawaii, cu exemple care pot fi preluate la nivel național.

Lecția publică „The future of the energy sector – Hawaii case study” a fost susținută de Directoarea Hawaii Green Infrastructure Authority (HGIA), Gwen Yamamoto Lau, care se află într-o vizită în R. Moldova.

Studenții au fost curioși să afle despre exemplele care pot fi preluate în Republica Moldova, pentru dezvoltarea energiei verzi. De asemenea, tinerii și-au manifestat deschiderea de a participa cât mai des la astfel de evenimente informative pentru viitorii specialiști din domeniul energetic și mulțumim administrației facultății pentru deschidere și ospitalitate.

Hawaii Green Infrastructure Authority (HGIA) este una dintre cele mai progresive organizații în domeniul finanțării proiectelor EE și SER din SUA, iar Hawaii – unul dintre liderii mondiali la capitolul sprijinului acordat energiei verzi.
(Visited 218 times, 1 visits today)