Studenții FEIE-UTM au participat la Școala de Vară din Maribor, Slovenia

A devenit deja o frumoasă tradiție ca studenții Facultății Energetică și Inginerie Electrică (FEIE) a Universității Tehnice a Moldovei (UTM) să își înceapă vacanța  cu o școală de vară. Anul acesta, au beneficiat de posibilitatea de a participa la Școala de Vară „Urbanify 2024: Modelling, Simulation and Advanced Communications for Smart Cities”, care a avut loc la Universitatea din  Maribor, Slovenia, în perioada 2-12 iulie 2024.

Trei studenți, Gabriel JOSANU, Maxim NICOLAEV și Ana-Maria TVERDOHLEB, au avut ocazia unică de a acumula cunoștințe și de a face schimb de experiență cu studenți din alte țăpri. Ei au fost însoțiți de lect. univ., dr. Corina GUȚU-CHETRUȘCA, care a participat de asemenea la cursuri și workshop-uri.

Evenimentul a fost organizat și finanțat în cadrul programului CEEPUS (Central European Exchange Program for University Studies). Coordonatorul rețelei de mobilitate este prof. Galia MARINOVA de la Universitatea Tehnică din Sofia, Bulgaria, un vechi și bun prieten al UTM. Programul CEEPUS este cunoscut pentru promovarea colaborării academice și mobilității între universitățile din Europa Centrală și de Est, oferind studenților și cadrelor didactice oportunități de dezvoltare profesională și personală.

Participarea la această școală de vară a reprezentat un moment deosebit pentru echipa FEIE-UTM de a-și reprezenta țara și Universitatea la nivel internațional. Studenții și lectorii au avut ocazia de a interacționa cu colegi și profesori din diverse țări, împărtășind idei și perspective inovatoare asupra dezvoltării orașelor inteligente.

Școala de vară a inclus un program bine structurat, care a combinat o varietate de cursuri și workshop-uri. Acestea s-au axat pe prezentarea și explorarea tehnologiilor moderne, oferind participanților o înțelegere aprofundată a impactului acestor tehnologii asupra mediului înconjurător. De la modelarea și simularea sistemelor urbane, până la comunicările avansate pentru orașele inteligente, participanții au avut acces la cunoștințe de ultimă oră și au fost implicați în discuții și activități interactive.

Pentru Gabriel Josanu, Maxim Nicolaev și Ana-Maria Tverdohleb, această experiență a fost nu doar o oportunitate de a învăța, ci și de a crea amintiri de neuitat și de a forma conexiuni valoroase cu colegi din alte țări. Lect. univ. dr. Corina Guțu-Chetrușca a subliniat importanța acestor experiențe în dezvoltarea competențelor profesionale și în lărgirea orizonturilor academice.

Participarea studenților FEIE la Școala de Vară „Urbanify 2024” din Maribor, Slovenia, a fost o experiență valoroasă pentru studenții și lectorul FEIE, demonstrând încă o dată angajamentul Universității Tehnice a Moldovei față de excelența academică și colaborarea internațională. Această experiență a îmbogățit atât cunoștințele, cât și perspectivele participanților, consolidând legăturile academice și culturale între instituțiile de învățământ superior din Europa. De asemenea, a contribuit la promovarea imaginii UTM ca universitate de top, care oferă o educație de calitate studenților săi.

(Visited 241 times, 1 visits today)