ÎN CADRUL FEIE S-AU DESFĂȘURAT LUCRĂRILE CELEI DE-A 14-A EDIȚIE A CONFERINȚEI INTERNAȚIONALE SIELMEN-2023
În perioada 12 – 13 octombrie 2023, s-au desfășurat lucrările celei de-a 14-a ediție a Conferințe Internaționale de Sisteme Electromecanice și Energetice – SIELMEN-2023, găzduite de UTM. Această conferință devenită una tradițională deja, este organizată în comun de Facultatea Energetică și Inginerie Electrică (UTM), Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată (Universitatea din Craiova) și Facultatea de Inginerie Electrică (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași), în parteneriat cu Asociația pentru Sprijinirea Educației în Inginerie din Craiova, Asociația Patronală ”Asociația Companiilor din Industria Electronică din Moldova” și secția română a Institutului Inginerilor Electrotehniști și Electroniști.
În cadrul Conferinței SIELMEN-2023 au fost prezentate 113 lucrări de către 30 de universități și instituții de cercetare din 10 țări (Republica Moldova, România, Albania, Bulgaria, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Federația Rusă, Spania, Turcia și Vietnam). Lucrările conferinței au fost ținute în format mixt – 34 lucrări au fost prezentate în format on-line și 79 lucrări în format fizic. Republica Moldova a prezentat 23 de lucrări cu 57 de autori unici.
În cadrul lucrărilor prezentate au fost abordate teme cu de o importanță deosebită pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei naționale și celei regionale, în special al sectorului energetic:
- Eficiența energetică în sectoarele clădiri, industrie și transport
- Evaluarea potențialului surselor regenerabile de energie
- Valorificarea surselor noi și regenerabile de energie
- Fiabilitatea și reziliența sistemului energetic
- Tehnologii de conversie a energie
- Sisteme de stocare a energiei
Începând cu anul 2015, lucrările Conferinței SIELMEN sunt indexate în bazele de date IEEE Explore și SCOPUS.


































