Schimb de experiența cu profesori din Turcia

Facultatea de Energetică si Inginerie Electrică a găzduit în această primăvară colegi de la diferite Universități din Turcia. Profesorul Onur Sarac de la Universitatea din Cankiri Karatekin, a realizat o mobilitate academică prin intermediul Programului Erasmus+  la UTM. Pe parcursul mobilității au fost stabilite posibilități de colaborare, organizarea evenimentelor comune și oportunități de dezvoltare profesională a angajaților de la ambele universități.

Anterior FEIE a fost vizitată de alţi doi profesori: Cihan Yesildag și Mehmet Murat Tezcan de la Universitatea Dumlupinar din orașul Kütahya. Şi această vizită a avut loc prin intermediului programului de mobilitate academică Erasmus+.  Colegii din Turcia au relatat despre activitatea sa didactică și de cercetare care este la un nivel destul de înalt.

Pe parcursul mobilității oaspeții au făcut cunoștință cu colegii de la ambele departamente, au vizitat toate laboratoarele facultăţii, precum și biblioteca care este bine dotată cu manuale elaborate în marea parte de către profesorii facultății. Impresii deosebite a lăsat și parcul Dendrologic din Campusul UTM, sectorul Râșcani, care este un minunat muzeu în aer liber.

Nu au fost omise nici discuțiile privind posibilitățile de organizare a mobilităților academice pentru profesori şi de studii pentru studenți, posibilități care vor duce la un eventual schimb de experiență și realizări a proiectelor în comun.

Ca urmare a acestor vizite FEIE va stabili noi acorduri de colaborare pentru un eventual schimb universitar de profesori şi studenți.

(Visited 210 times, 1 visits today)