Voluntariat la UTM
UTM – Universitatea Tehnica a Moldovei a obținut statutul de instituție gazdă a activităţii de voluntariat a Republicii Moldova.
Potrivit Legii voluntariatului, persoanele implicate în activitatea de voluntariat beneficiază de următoarele instrumente de lucru:
– certificat nominal de voluntariat (dacă este implicată în activitatea de voluntariat mai puțin de 20 de ore lunar);
– carnet de voluntar (dacă este implicată în activitatea de voluntariat mai mult de 20 de ore lunar);
– scrisoare de recomandare.
Activitatea de voluntariat va fi considerată experiență de muncă în condițiile în care experiența de muncă constituie o cerință specifică pentru a fi admis la concursul pentru ocuparea unei funcții publice vacante.
Totodata, activitatea realizata de voluntariat va fi confirmata prin diplome de participare, precum si va fi documentata in suplimentul ce insoteste diploma de absolvire.



