Turneu internaţional de Minifotbal

Universitatea Tehnică a Moldovei a găzduit Turneul internațional de minifotbal, care a fost organizat în perioada 18-20 octombrie 2019 la Complexul sportiv al UTM, cu participarea echipelor universitare din Brașov, Suceava, Cernăuți și Chișinău.

Acest turneu este primul de un asemenea nivel organizat de Universitatea Tehnică a Moldovei după anul 2000 şi a fost pe măsura așteptărilor, prin care Departamentul Educație Fizică și Sport, condus de conf. univ., dr. Anatol POPUȘOI, antrenor emerit, a adus un omagiu UTM, care celebrează în acest an 55 de ani de la fondare.

Ne fac mare cinste titlul de campioană secundă a Turneului care a revenit echipei UTM, precum și titlul de cel mai bun jucător oferit pentru atacantul Dumitru CEBAN (fost student #FEIE) !

Felicitări echipelor de la Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych”, Cernăuți (locul I), Universitatea Tehnică a Moldovei (locul II), Universitatea Transilvania, Brașov (locul III), Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava (locul IV), dar și jucătorilor desemnați în calitate de cei mai buni: portar – Fabian PETRESCU, Brașov; fundaș – Paul IONESCU, Suceava; atacant – Dumitru CEBAN, Chișinău; golgheter – Grigorii ROMANIUC, Cernăuți!

Campionat UTM, atletică uşoară

Probe: Sprint şi rezistenţă.

Locatia: stadionul #UTM.
Participanţi: studenţii anului 1U şi 3U.
Rezultate:

  • Larschi Cristian,  student IME-161, a ocupat locul 1 – proba 100 metri,
  • Nicolai Madonici, student EM-161, a ocupat locul 2 – proba 1500 metri.

Campioni UTM la Volei

Campionatul UTM de Volei masculin, cu participarea Colegiului Tehnic, a aliniat la start 9 echipe:
FTA, FCGC, FEIE, FET, FCIM, FIMIT, FUA, FIEB/FTP, CT.

După disputarea meciurilor:

  • pe locul III s-a clasat Facultatea Electronică şi Telecomunicaţii,
  • locul II – Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică,
  • iar Campioană a devenit echipa Facultăţii Energetică și Inginerie Electrică!

Bravo baieti! Suntem cei mai buni! 

Vice-campioni #UTM 2018

Departamentul Educatie Fizica si Sport UTM, in parteneriat cu Comitetul National Olimpic si Sportiv al Republicii Moldova, au organizat lectia olimpica cu genericul „Constelatia sportului UTM – 2018”.
Calitatea de oaspeti de onoare au avut-o campionii olimpici Nicolae JURAVSCHI si Larisa POPOVA, medaliatii olimpici Oleg MOLDOVAN si Serghei MUREICO.
Pe parcursul serii publicul a avut parte de un amplu si impresionant program cultural-sportiv si artistic (Clubul Sportiv de Dans „Codreanca„, Batalionul cu destinatie speciala „Fulger”, Karate Shotokan, Acrobati, Gimnasti, Dans Modern „BlackandWhite” si alte surprize placute), moderat cu iscusinta de seful DEFS conf.univ.dr. Anatolie POPUSOI.
Finalul evenimentului din 13 decembrie 2018 a culminat cu totalizarea competitiilor sportive dintre studentii #UTM, unde echipa #FEIE a devenit vicecampioana editiei din anul 2018, cedand doar echipei FCIM!!!
Felicitari pentru bravii studenti care s-au implicat cu multa daruire si au reprezentat cu mandrie Facultatea Energetica si Inginerie Electrica!